Tratament dentar gratuit pentru copiii nevoiași
- vizualizări: 110
Pentru al 15-lea an consecutiv, studenți și profesori de la Universitatea din Chapel Hill, Statul Carolina de Nord, SUA, au venit în Republica Moldova pentru a acorda tratament dentar gratuit copiilor orfani şi din familii nevoiașe. Acţiunea a fost realizată în contextul parteneriatului continuu dintre Statul Carolina de Nord şi Republica Moldova, iar Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” este unul dintre partenerii principali în acest acord.
Timp de o săptămână, echipa din SUA, asistată de colegii din Moldova (în special la capitolul comunicare), a acordat tratament dentar la peste 80 de copii de la Orfelinatul din Străşeni, Centrul evreiesc din Chişinău și Centrul Creștin ”Pacea familiei”. Universitatea noastră a oferit spaţiile și utilajul Clinicii Stomatologice Universitare, iar preparatele medicamentoase au fost aduse de partenerii din SUA.
La finele misiunii lor, delegația din Carolina de Nord a avut o întâlnire cu rectorul Ion Ababii și reprezentanții Facultății de Stomatologie. Rectorul a apreciat acţiunile notabile ale voluntarilor americani, menţionând că fiecare vizită a lor, deja pentru al 15-lea an consecutiv, “ne onorează și suntem recunoscători pentru efortul de a ajuta copiii nevoiași”. “Cooperarea cu Universitatea din Chapel Hill este una bună şi pe aşteptările tuturor. Sperăm că această experiență va continua şi în anii următori”, a mai adăugat Ion Ababii.
Constantin Ioniță, director Orfelinatul din Străşeni, prezent la întâlnirea cu administrația Universității, a menționat că micuții din instituția pe care o gestionează beneficiază de la începuturi de acest proiect. ”Acțiunile umanitare ale reprezentanților Universității din Chapel Hill, Statul Carolina de Nord, SUA, sunt cu adevărat nobile și foarte necesare pentru copiii nevoiași”, a spus directorul Orfelinatului din Strășeni.
La rândul lor, stomatologii americani şi-au exprimat recunoştinţa pentru atitudinea binevoitoare a reprezentanților Universităţii noastre. Studenţii, fiind la prima lor experienţă de acest fel, s-au arătat plăcut surprinși de ospitalitatea şi bunătatea oamenilor de la noi din ţară. Unii dintre ei au declarat că au îndrăgit foarte mult Moldova și se simt motivați să învețe limba română pentru o eventuală revenire, dar și pentru a cunoaște cât mai multe limbi.
[nggallery id=224]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii