Congresul de Medicină Internă la cea de-a III-a ediție
- vizualizări: 67
Republica Moldova se regăsește în lista țărilor estice în care incidența tuberculozei multidrogrezistentă este în creștere. Indici negativi se înregistrează și la bolile cardiologice, reumatologice, gastroenterologice, endocrinologice, care afectează un număr mare din populație. Și dacă în alte țări unele metode de diagnostic și tratament sunt utilizate demult pe scară largă, în Republica Moldova acestea abia sunt în proces de cunoaștere și de implementare. Acestea, dar și alte probleme stringente în medicina internă au fost abordate în cadrul Congresului de Medicină Internă, ediţia a III-a, desfășurat în zilele de 24 și 25 octombrie curent.
În cadrul ceremoniei de deschidere, șefa Disciplinei de reumatologie și nefrologie a USMF „Nicolae Testemiţanu” Liliana Groppa, președinta Societății Medicilor Interniști, a menţionat că această întrunire se desfășoară după 10 ani, timp în care medicina a progresat, au apărut noi metode de diagnostic și de tratament, au apărut noi clasificări ale bolilor interne, iar specialiștii veniți de peste hotare vor împărtăși din experiența lor din domeniu.
Manifestarea a fost onorată cu prezența premierului Republicii Moldova Pavel Filip, care a subliniat că medicina este unul dintre principalele domenii de interes social pentru orice stat, iar guvernul este cointeresat să aibă un sistem medical puternic în țară. Totodată, prim-ministrul a remarcat trei reforme fundamentale pe care le are guvernul pe masa de lucru, și anume: sănătatea publică, medicina primară și reforma sistemului spitalicesc, care urmează a fi implementate cu succes datorită susținerii comunității medicale din țară.
„Evenimentul de astăzi este organizat la un moment al bilanțului tuturor realizărilor înregistrate în acest domeniu în țara noastră și el trebuie să construiască o punte prodigioasă între medicina internă și celelalte domenii tangențiale și să armonizeze sistemul de sănătate din Republica Moldova”, a declarat ministrul sănătății, muncii și protecției sociale Stela Grigoraș.
Valentina Buliga, președintele Comisiei parlamentare Protecție Socială, Sănătate și Familie, a vorbit despre rolul medicului în dezvoltarea sistemului de sănătate. „Reorientarea serviciilor de sănătate necesită de asemenea o schimbare de atitudine și de organizare a serviciilor de sănătate, care să se focuseze pe ansamblul nevoilor individului ca persoană”, a punctat deputata.
Despre istoricul dezvoltării specialității de medicină internă în țara noastră a vorbit rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Ion Ababii, care a menționat atât savanții care au contribuit la crearea și dezvoltarea acestei specialități, cât și pe cei care continuă în prezent să dezvolte frumoase tradiții în medicina internă, participă la desfăşurarea cercetărilor științifice, la crearea școlilor științifice și la formarea de noi specialiști în acest domeniu. „Medicina internă împreună cu medicina de familie constituie veriga principală a sistemului național de sănătate în prevenirea, depistarea precoce și tratamentul maladiilor”, a afirmat academicianul Ababii, exprimându-și speranța că, în cadrul acestui forum științific, schimbul de experienţă dintre diferite şcoli specializate va deschide noi orizonturi şi noi oportunităţi în domeniu.
Potrivit lui Sergiu Matcovschi, directorului Departamentului Medicină Internă, problemele din medicină internă sunt foarte variate și necesită o abordare multidisciplinară. În opinia profesorului Matcovschi, o soluție ar fi compensarea medicamentelor necesare pentru tratamentul acestor boli, asigurarea unui tratament unic tuturor categoriilor sociale, evidența și monitorizarea tuturor pacienților, implementarea noilor metode de diagnostic și de tratament în toate spitalele statului ș.a.
Printre subiectele abordate în cadrul congresului se numără bolile ce țin de medicina internă, școlarizarea pacientului, vaccinarea, cancerul, tuberculoza ș.a.
Evenimentul a fost dedicat Anului Nicolae Testemiţanu, iar în acest context, profesorul Dumitru Tintiuc, șeful Catedrei de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemiţanu”, a prezentat file din viața și activitatea ilustrului medic și savant.
La Congres au fost prezenţi peste 600 de participanți, specialişti notorii în acest domeniu din ţară şi de peste hotare, printre care se regăsesc președintele Societăţii Române de Medicină Internă Ion Bruckner, profesorii Daniela Dobru, Dan Lucian Dumitrașcu, Ruxandra Ionescu, Cătălin Codreanu, Traian Mihaescu şi Adrian Covic din România, profesorii Evghenii Nasonov, Lidia Ananieva şi Vladimir Badochin din Federația Rusă, dr. Neonila Șuba din Ucraina, dr. Klaus Dalhoff din Germania şi alţii.
Forumul a fost organizat de Departamentul Medicină Internă al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în colaborare cu Societatea Medicilor Internişti şi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
[nggallery id=629]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii