Cuvântul - mijloc de tămăduire
- 179 views
„Cuvintele spuse la momentul potrivit pot salva viața pacientului, pot să elimine durerea și să-i dea încredere în succesul tratamentului” - de această părere sunt mediciniștii de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care au organizat o manifestare cu genericul Cuvântul - mijloc de tămăduire.
Astfel, prin intermediul unor fragmente din eseurile personale și a poeziilor despre cuvânt, tinerii au evidențiat cât de importantă este arta comunicării în domeniul medicinei, în relația dintre medic și pacient. Provocarea a fost una pe măsură din motiv că studenții sunt, de fapt, vorbitori nativi de rusă, indiană, arabă sau finlandeză, dar au reușit să treacă cu brio testul la limba română.
„Arta medicală nu constă doar în tratamentul propriu-zis, dar și în tămăduirea sufletului. E important să înțelegem că nu tratamentul naște speranță, ci speranța și încrederea în ceea ce facem întărește forța și acțiunea tratamentului”, a menționat o studentă. Potrivit tinerilor, medicii antici spuneau că doctorul are trei arme: cuvântul, plantele și cuțitul, iar dintre toate anume cuvântul este cel mai important, deoarece arta medicală este de neconceput fără utilizarea cuvântului potrivit, care are rolul de calmant.
Deosebit de emoționant a fost momentul în care studenții au înscenat discuția în care un medic îi dezvăluie un diagnostic dureros pacientului său. Deși, marcată de îndoieli și neputința de a susține moral pacienta, tânăra doctoriță a reușit, într-un final să readucă speranța în inima femeii pe care o trata.
Nelipsite au fost și curiozitățile prezentate de o medicinistă, care a realizat un top 4 privind cele mai lungi cuvinte din limba română, care s-au dovedit a fi tremeni medicali. Întâietatea este deținută de cuvântul pneumonoultramicroscopicsilicovolcanicanioza, care are 44 de litere.
Evenimentul a fost organizat în data de 18 mai, de grupele de studenți alolingvi și străini M1429, M1433, M1446 și M1526, împreună cu Silvia Nastasiu, lector universitar la Catedra de limba română și terminologie medicală, care a reiterat importanța comunicării pentru viitorii medici. „Studenții trebuie să conștientizeze cât de importantă este comunicarea cu pacientul și să învețe, de pe acum, cum să utilizeze cuvântul ca mijloc de tămăduire”, a adăugat lectorul.
[nggallery id=368]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii