Piotr Areșev ar fi împlinit astăzi 95 de ani

Published: 07.08.2017

Aresev_portret_01

Păstrarea amintirii vii a celor care au activat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” face parte din bunele tradiții ale instituției noastre. În acest context, amintim că astăzi, 7 august, pro­fe­so­rul Piotr Areșev, doctor habilitat în științe medicale, șef al Ca­tedrei de medicină legală, ar fi îm­plinit 95 de ani.

A văzut lumina zilei în orașul Soci, ținutul Krasnodar, într-o fa­mi­lie de intelectuali. În 1946 a ab­solvit Institutul de Medicină nr. 1 din Moscova. Paralel, a făcut studii fără frecvență la Facultatea de Drept a altei universități. Activitatea profesională și-a început-o ca felcer la o stație de urgență me­di­ca­lă din metropola rusă.

Și-a urmat destinul cu pricepere, cutezanță și optimism, reu­șind să se manifeste plenar ca medic legist, pedagog și om de știin­ță. Cei mai mulți ani din viață i-a dedicat Institutului de Stat de Medicină din Chi­și­nău, unde a urcat toate treptele ierarhice științifico-didactice, și anume: doctorand, doctor în știi­nțe medicale, doctor habilitat, asistent, conferențiar și profesor.

De notat că un factor esențial în dezvoltarea medicinei legale în Moldova l-a constituit reorganizarea acestui serviciu important pentru ocrotirea sănătății popu­la­ției, la care au contribuit profesorul Areșev și discipolii săi. În 1949, acest tânăr ener­gic­ de numai 27 de ani, care deja era doctor în științe medicale, a fost ales de Con­­siliul științific al Institutului șef al Catedrei de medicină legală, con­co­mi­tent fiind numit expert principal în medicina legală la Ministerul Ocrotirii Sănătății din RSSM și șef al Biroului Republican de Expertize Medico-legale.

Profesorul Piotr Areșev era continuu preocupat de perfecționarea profesională a cadrelor de medici și susținea participarea acestora la cursuri de reciclare din Moscova, Leningrad, Kiev, Harcov, în cadrul cărora se familiarizau cu realizările științifice ale instituțiilor de pro­fil, prezentau comunicări, scriau articole științifice etc. Tot în acea perioadă, a fost consolidată baza teh­nico-materială a catedrei, au fost fondate laboratoare dotate cu utilaj și echipament  nou.

Areșev po­seda o dexteritate unică de analiză a materialului de expertiză. În acest sens, îi iniția și pe studenți pentru a deveni specialiști competenți. Prelegerile sale, care aveau un con­ținut profund științific, le ținea în fața tinerilor studenți într-un mod original, fiind ascul­tate cu mare interes. A fost redactor la 4 cu­le­geri de lucrări științifice în domeniul medicinei legale și a publicat peste 60 de articole științifice.

Profesorul Areșev s-a manifestat ca un pedagog exigen şi iscusit, care întotdeauna accentua că principiul de bază al medicinei legale este obiectivitatea, adevăr axiomatic ce tre­­buie să-l cunoască toți cei care au ales această sferă de activitate. Pentru calitățile pro­fesionale și omenești, pentru realizările obținute, întreaga comunitate a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” îi poartă recunoștința.

 

Piotr Areșev ar fi împlinit astăzi 95 de ani

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii