Start Admitere 2016!
- 95 просмотров
Sute de absolvenţi ai liceelor şi colegiilor din diferite regiuni ale Republicii Moldova au sosit astăzi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” pentru a opta pentru cea mai nobilă profesie - cea de medic sau farmacist!
Unii au venit împreună cu părinţii, alţii alături de colegi şi prieteni. Plini de entuziasm, aceștia au afirmat că își dau bine seama că studiile la medicină nu sunt deloc uşoare, dar totodată „este un mare prestigiu să faci parte din familia USMF Nicolae Testemiţanu și să fii medic”.
Pentru a-şi realiza visul de a deveni doctor, Ion a venit tocmai din sudul țării. Este absolvent al Colegiului de Medicină din Cahul şi deja este familiarizat cu medicina. „Deşi nu am gustat pe deplin din profesia de medic, în calitate de asistent medical, am înţeles cât este de important să acorzi la timp primul ajutor, de care depinde viaţa unui om”, a menţionat tânărul. Deşi a recunoscut că are emoţii mari, Ion este încrezut în reuşită şi aşteaptă să beneficieze de cât mai multe lecţii interactive, activităţi practice şi experienţe noi la USMF Nicolae Testemiţanu.
Cristina, originară din oraşul Briceni, este la fel de hotărâtă să se dedice misiunii onorabile de a supraveghea sănătatea populației. „Iniţial, îmi era frică să păşesc în lumea destul de complicată a medicinei, însă curiozitatea şi dorinţa de a ajuta oamenii au fost mai puternice”, a mărturisit tânăra.
Deşi majoritatea candidaţilor se văd în viitor medici, Ludmila, o tânăra din Orhei, este decisă să ajungă farmacistă. Îi place să consilieze oamenii şi să le fie un sprijin în situaţii dificile, calităţi pe care le consideră importante pentru un specialist în farmacie. În opinia Ludmilei, „să fii farmacist înseamnă să încerci să atenuezi durerea oamenilor şi, totodată, să ai şansa să inventezi medicamente noi, necesare pentru bunăstarea oamenilor”.
În acest an, oferta educațională a USMF „Nicolae Testemiţanu” constituie 695 de locuri, dintre care 445 cu finanțare bugetară (380 la specialitatea Medicină generală, câte 10 locuri pentru Stomatologie și Farmacie, 45 - Sănătate publică) și 250 de locuri la contract (Medicină generală – 75, Farmacie – 90 și Stomatologie – 85 de locuri).
Pentru raioanele de est sunt rezervate 25 de locuri la Medicină generală și câte 3 locuri pentru celelalte specialități.
În prima zi de admitere, la USMF „Nicolae Testemiţanu” și-au înaintat cererea de înmatriculare peste 200 de candidați.
Menţionăm că actele pot fi depuse în perioada 25 iulie - 1 august, între orele 9:00-17:00, în incinta Blocului didactic central, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165. Rezultatele preliminare vor fi anunțate până în data de 4 august 2016, iar 8 august este data limită de depunere a documentelor în original.
Pentru mai multe detalii accesați http://admitere.usmf.md/studenti-2 sau contactați Comisia de admitere la nr. de telefon: 022 242 391, 022 205 153 sau scrieți pe admiterea@usmf.md.
[nggallery id=395]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii