Aplicarea nanotehnologiilor în tratamentul cancerului de piele
- 153 vues
Catedra de tehnologie a medicamentelor a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat, în data de 24 noiembrie 2017, un workshop cu genericul Starea actuală și perspective de viitor în terapia cancerului de piele prin abordări nanotehnologice.
Manifestarea științifică a fost deschisă de Nicolae Ciobanu, decanul Facultății de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu”, care a menționat că acest atelier ține să consolideze și mai mult relațiile de colaborare între facultățile de Farmacie de pe ambele maluri ale Prutului, inițiate de regretații profesori Marțian Potră, decan al Facultății de Farmacie din Iași, și Vasile Procopișin, fost decan al Facultății de Farmacie din Chișinău, încă din anii 90.
Fiind pentru prima dată în Republica Moldova, profesorul Anca Miron, prodecanul Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, și-a exprimat speranța ca această vizită, dar și discuțiile din cadrul workshopului vor marca un nou început de colaborare între cele două facultăți.
Eugen Diug, șeful Catedrei de tehnologie a medicamentelor, a declarat că scopul acestui proiect este de a identifica soluții noi de tratament a cancerului de piele. În acest context, echipa Facultăţii de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este responsabilă de elaborarea unor nanoparticule mezoporoase silicatice, iar echipa Catedrei de tehnologie a medicamentelor a USMF „Nicolae Testemițanu” și cercetători de la Facultatea de Farmacie a UMF „Gr. T. Popa” din Iaşi participă la elaborarea unor forme farmaceutice topice, care vor fi aplicate în tratamentul acestui tip de cancer.
La eveniment au participat cadre științifico-didactice, cercetători, studenți și rezidenți de la Facultatea de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu”, Facultatea de Farmacie a UMF „Gr. T. Popa” din Iaşi, Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cercetători de la S.C. „Laboratorium” S.R.L., iar invitat special a fost dr. Jose Esteban Peris Ribera, profesor universitar la Disciplina de tehnologie farmaceutică, Facultatea de Farmacie a Universității din Valencia, Spania.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului de cooperare științifică și tehnologică dintre Academia de Științe a Moldovei și Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare din România Sisteme nanotransportoare topice pe bază de silice mezoporoasă pentru terapia locală a cancerului cutanat, lansat în septembrie 2016. Pe durata acestuia, cadrele științifico-didactice de la universitățile partenere efectuează vizite de studiu, organizează și participă la diverse manifestări științifice și realizează studii de cercetare în comun.
În fiecare an, Organizația Mondială a Sănătății raportează peste un milion de cazuri noi de îmbolnăvire cu cancer de piele de diferite forme. În scopul depistării cât mai rapide a acestuia, în țările dezvoltate, a fost introdus screening-ul dermatologic. În Germania, spre exemplu, acest examen a devenit obligatoriu încă din anul 2008, pe când în Republica Moldova și în România încă nu există o politică clară în acest sens, iar cercetătorii, chimiștii și farmaciștii, caută o soluție pentru a diminua această problemă.
[nggallery id=641]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii