Cursuri de instruire privind medicina respiratorie, terapia intensivă și bolile infecțioase
- 139 vues
În perioada 9-11 noiembrie 2016, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se vor desfășura două cursuri de instruire privind medicina respiratorie, terapia intensivă și bolile infecțioase, inclusiv tuberculoza.
La curs pot participa studenți din anii IV-VI, precum și rezidenți. Participanții vor avea drept mentori cadre profesoral-didactice de la Universitatea din Lübeck, Germania, și de la USMF „Nicolae Testemițanu”. Instruirile se vor desfășura în limba engleză, într-un format interactiv, având drept scop îmbunătățirea cunoștințelor și obținerea deprinderilor practice în domeniul medicinei respiratorii.
Doritorii pot să-și exprime intenția de participare prin expedierea CV-ului și a unei scrisori de motivare, în care să fie indicat cursul pentru care optează și felul în care vor fi aplicate cunoștințele obținute. Documentele urmează a fi transmise la adresa pneumologie@usmf.md.
Data limită de aplicare: 8 octombrie 2016.
Cursurile sunt organizate în contextul proiectului Reach-4-Moldova, realizat în parteneriat de USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea din Lübeck.
Pentru mai multe detalii vedeți programul pentru Cursul I și Cursul II.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii